Cartea de fată este un bestseller international. A fost lansată în 2007 în SUA si în Franta, înregistrând vânzări record. Problema cancerului este una care priveste un număr imens de persoane. În Europa si în cele două Americi, unu din patru oameni este afectat de această maladie.
Autorul, dr David Servan Schreiber s-a îmbolnăvit de cancer si a reusit să se salveze prin mijloace proprii. Acest lucru, dublat de faptul că el era deja un cercetător al acestei maladii încă dinainte de a se îmbolnăvi, a făcut ca această carte si mijloacele pe care le propune pentru invingerea bolii să suscite un imens interes din partea publicului.
Editia românească a acestei cărti, propusă de EFP vine în continuarea unei alte lucrări a dr David Servan Schreiber, Vindecă, apărută la EFP încă din 2004, si aflată la a doua editie. Autorul este cunoscut si apreciat deja de către publicul românesc, bucurându-se de o excelentă sustinere media.
Autorul acestei cărți, dl. David-Servan Schreiber, este un medic, profesor universitar, cu un bogat bagaj de experiență în domeniul medicinii integrative. El ne va demonstra modul în care, prin intermediul unor simple modificări aduse regimului alimentar, stilului de viață și atitudinii generale, putem aborda în forță boala canceroasă, în paralel cu urmarea strictă a tratamentelor clasice, ori cum la fel de bine am putea evita cu totul apariția acesteia. Acesta nu este un tratat de biologie, ci un ghid practic de uz individual, inteligent alcătuit, care ne va permite să facem cele mai bune alegeri în ceea ce privește propria noastră sănătate și bunăstare.
|