Activistii marunti - Istorii de viata

Publicate la cele mai prestigioase edituri din tara, cartile lui Zoltán Rostás, mustind de viata captivanta si abordand teme pe cat de insolite pe atat de familiare, se citesc cu sufletul la gura.
Specialist in istorie orala, sociolog, profesorul Zoltán Rostás ar fi putut ramane un personaj cunoscut doar in mediile universitare, printre studentii si confratii sai. Imaginatia, disponibilitatea, interesul pentru fiinta umana si arta de a pune intrebari fara a agresa, transmisa studentilor lui, fac din el un romancier, adevarat autor al unei conditii umane romanesti postcomuniste. Dupa ce i-a invatat pe studenti cum sa realizeze interviuri deschise si sa inregistreze istorii de viata ale capsunarilor, babysiterelor, mecanicilor, hotilor de buzunare si chiar ale unor gigolo, in cartea publicata anul trecut de Curtea Veche Tur-retur, convorbiri despre munca in strainatate (vol. I si II), numita de critica un Decameron, el ne ofera acum o pasionanta incursiune in sufletele si mintile micilor slujbasi ai regimului comunist: primari de comune, secretari, directori, cei care au scris lozincile, au fost „umplutura la congrese, ca sa nu vada tovarasu scaune goale“, s-au bucurat de bufetul mai bogat decat pravalia din satul sau de pe santierul unde-si desfasurau activitatea.
Despre cartea de fata este suficient sa spunem ca nu exista altele cu subiect asemanator. Nimeni nu s-a gandit dupa revolutie sa-i faca sa vorbeasca liber, fara inhibitii si fara culpabilizari, sa afle cum au gandit si cum gandesc azi, pe aceia care au fost „sarea pamantului“ pentru regimul comunist: activistii marunti.
Doina Jela

Am avut o viata frumoasa, cu bune si cu rele (putin melancolic.) Am trecut impreuna prin momentele dificile pe care le-au trait toti romanii. Imi amintesc de cutremurul din '77, cand inca mai lucram la Militie. Cand a inceput sa se zguduie pamantul, ma aflam acasa, cu sotia si cu fiica cea mare, discutam un film bulgaresc. Pisicul incepuse sa se agite cu o ora inainte de cutremur, facea tumbe si nu se mai potolea. Elena, pe atunci taximetrista, nu era acasa, nici Zoia, care se afla la un spectacol la o casa de cultura, cu ocazia Zilei Femeii. Eram foarte framantat, nu stiam ce e cu ele, dar a trebuit sa plec. Mi-am lasat sotia si fiica in fata blocului si m-am dus sa vad ce se intampla la unitate, unde aveam raspunderi multe. M-am intors a doua zi acasa, unde, din fericire, totul era bine. A fost un moment de panica pe care nu mi-as dori sa-l
retraiesc.
Ion Alecu, activist UTM

- A fost eficienta sau nu alfabetizarea?
- Au invatat oamenii, domnule, au invatat. Nu neaparat... eu am avut nenumarate discutii si chiar mai tarziu. Un copil, se zicea: „Dom'le, copilu' asta degeaba-l trimiti la scoala, ca tot nu-nvata“, „Ba, nu-nvata, treci-l si pana la clasa a opta tot o sa stie sa citeasca si sa se iscaleasca, dom'le. Atat sa stie“. Ei bine, in perioada anilor '47, '48, '49 am invatat de ordinu' sutelor de oameni care sa citeasca primele... ce sa spun... alfabetu'. Asa, sa citeasca si sa se iscaleasca. Sa stie sa... sa scrie ceva. E, unii dintre ei au ajuns sa urmeze cursuri superioare. Unii dintre ei, din analfabetii aia.
B.T., instructor CC al PCR